Click to Career, 24-25 februarie 2014, Italia (Cosenza)

A doua intalnire de lucru pe proiectul „Click to Career” – 24-25 februarie, Cosenza

În perioada 24-25 februarie 2014, echipa de implementare a proiectului „Click to Career” (C2C) din cadrul Parteneriatului pentru învăţare – Grundtvig, Programul „Invăţare pe tot parcursul vieţii”, nr. de referinta: GRU-13-C-LP-233-VL-RO coordonat de Fundaţia „Casa Cărţii” din Râmnicu Vâlcea între 2013 – 2015 a participat la întâlnirea organizată de partenerii din Italia, Euroform RFS, la Cosenza.

Parteneriatul C2C cuprinde organizaţii din opt ţări: România, Italia, Cipru, Germania, Marea Britanie, Lituania, Croaţia şi Grecia şi se axeză pe crearea unui suport informatic util în conceperea şi administrarea unei afaceri virtuale de tip Consumer to Consumer.

Ghidul creat prin valorificarea cunoştinţelor, instrumentelor şi metodelor prezentate în cadrul schimburilor de experienţă dintre parteneri, pe parcursul celor doi ani de proiect, va fi util grupului ţintă al proiectului „Click to Carrer” format din: mici meşteşugari, artişti amatori, persoane înzestrate cu abilitaţi artistice şi de creaţie aflate în căutarea unor noi oportunităţi de afaceri, precum si persoanelor aflate în impas din punct de vedere social sau material.

Activităţile s-au desfăşurat pe două secţiuni. În prima parte a avut loc un workshop dedicat schimbului de experienţă în domeniul educaţiei adulţilor prin prezentări ţinute de fiecare organizaţie parteneră, iar în a doua parte s-a desfăşurat un training de iniţiere în utilizarea practică a platformei de e-learning Moodle pe care urmează să fie încărcate cursurile gratuite oferite on-line celor interesaţi în deschiderea unei afaceri în mediul virtual. (https://c2c.moodle.ro/ )

Programul a cuprins de asemenea o vizită de studiu la un atelier de artizanat ‘hand made’ a bijuteriilor din aur şi argint. Participanţii au avut astfel prilejul de a vedea cum se fabrică mici obiecte din metale preţioase, utilizând tehnici şi dispozitive tradiţionale.

Partenerii italieni de la Euroform RFS vor oferi sprijin manufacturii care a găzduit vizita de studiu pentru promovarea şi comercializarea acestor produse on-line.