Cerere de adeziune

 

Stimați membri ai Fundaței Casa Cărții

Anul acesta, Fundația Casa Cărții împlinește 18 ani de la înființare, ceea ce ne prilejuiește un moment de bilanț și de analiză asupra perspectivelor. Noul Consiliu de Administrație a hotărât, în ședința din 16 martie 2017, să efectueze o evaluare a resurselor de care dispune fundația atât din punct de vedere material, cât și uman. În acest sens, toți cei care doresc să facă parte din fundație si să se implice în continuare în activitățile derulate de aceasta, sunt invitați să-și reînnoiască cererea de adeziune în maximum 3 luni de la prezenta hotărâre.

Cei care doresc să rămână sau să devină membri ai Fundației Casa Cărții trebuie să descarce, să semneze și să trimită adeziunea fie Consiliului de Administrație al Fundației Casa Cărții, fie prin e-mail la adresa fundatiacasacartii@yahoo.com.

Cerere de adeziune