10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană – ADEVĂRAȚII CÂȘTIGĂTORI

Cine sunt adevărații câștigători ai aderării? Cum s-a transformat comunitatea locală în ultimii 10 ani prin fondurile europene? Ce impact a avut asupra tinerilor apartenența la marea familie europeană? A fost un lucru benefic pentru România sau nu? Acestea au fost temele discutate la evenimentul  ”Adevărații câștigători – 10 ani de la aderare”  care a avut loc vineri, 27 aprilie 2017, ora 11.00, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea.
Au fost prezentate mai multe puncte de vedere – pro sau contra – despre cum ne-a afectat viața de zi cu zi acest moment al istoriei contemporane. Au fost invitați reprezentanți de instituții publice, autorități locale, firme sau oameni care au avut legătură, într-un fel sau altul, cu fondurile europene sau lucruri ce au schimbat viața comunității sau a fiecăruia dintre ei.