Cum este corect – vise sau visuri?

 Mulţi vorbitori de limba română ezită când este vorba de a alege, pentru diverse contexte, una dintre formele de plural ale substantivului visvise sau visuri

Trebuie ştiut că, în cazul substantivului vis, ambele forme de plural – vise, visuri – sunt corecte, dar sensul lor s-a specializat. Mai exact, varianta vise se utilizează când este vorba de imagini și procese psihice din timpul somnului, în timp ce pluralul visuri se referă la: iluzii, aspiraţii, dorinţe arzătoare, reverii, meditaţii etc. (DEX).

Aşadar, se poate spune corect, de exemplu: Somn uşor, vise plăcute!/Am constatat că unele vise se repetă şi am încercat să le descifrez semnificaţia/O carte de vise ar putea fi interesantă pentru a afla ce simbolizează unele imagini din timpul somnului etc., dar Visurile din adolescenţă ar putea deveni realitate/Nu înceta să crezi în visurile tale!/Copiii trebuie ajutaţi să îşi împlinească visurile etc.

Luciana Sabau, iulie 31, 2015