Franz Kafka (n. 3iulie 1883, Praga, Cehia – d. 3 iunie 1924, Kierling, Austria)

FRANZ KAFKA (3 iulie 1883–3 iunie 1924) nu poate fi redus la o singură formulă nici ca om, nici ca scriitor. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, deşi chiar el atrage atenţia, într-o scrisoare, că nu există viaţă banală, nici neînsemnată sau monotonă, că viaţa e pur şi simplu înspăimântătoare şi că el însuşi se simte atât de diferit de semenii lui, încât se îndoieşte că e om. Se naşte la Praga, pe atunci oraş austro-ungar, într-o familie de evrei de limbă germană. Tatăl este comerciant, iar mama provine dintr-o familie destul de avută şi erudită. Franz Kafka urmează, fără entuziasm, studii de drept, încheiate printr-un doctorat în 1906, apoi, toată viaţa, lucrează ca jurist la o companie de asigurări, făcând o muncă administrativă. Nu s-a căsătorit, deşi s-a logodit de trei ori, şi n-a avut urmaşi. Conştiinţa importanţei scrisului în propria viaţă apare de timpuriu la Kafka şi e adesea exprimată. Chiar dacă încrederea în scrisul său are oscilaţii mari, scrisul e aproape fizic legat de el. Cărţile lui (între care Metamorfoza, Procesul, Castelul, Colonia penitenciară, America) au dat unul dintre tonurile esenţiale ale literaturii europene de la începutul secolului XX, deşi multe sunt neterminate. Franz Kafka îl consideră pe Dostoievski « rudă de sânge » (blutsverwandt) și scrie Procesul sub influența unor romane ca Frații Karamazov sau Crimă și pedeapsă. Faima, cu excepţia aprecierii elogioase a unui mic grup de prieteni, a fost doar postumă.Cea mai importanta scriere autobiografica a lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, la care se adaugă Jurnal 1910–1923 şi volumele de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

 

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)