Cuvinte pastrate de la geto-daci in actualul dicţionar al limbii române

Peste 160 de cuvinte din actualul dicţionar al limbii române îşi au originea în fondul geto-dacic, potrivit unor lingvişti şi filologi. Multe dintre cuvinte sunt puţin cunoscute publicului larg. Iată câteva dintre ele:

Abeş. Înseamnă „pre lege, pe cinste, pe credinţă”, afirma Bogdan Petriceicu Haşdeu, în volumul Etymologicum Magnum Romaniae. Aghiuţă. Este numele comic al diavolului, dar ar fi putut fi folosit ca nume pentru o zeitate a dacilor informa Haşdeu. „O adevărată analogie pentru tranziţiunea logică „sfânt = drac ” se înfăţişează numai atunci când un popor îşi schimbă religiunea cea veche pe o alta nouă. Barbă cot. Este un cuvânt de origine dacică, afirma Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”. Potrivit definiţiei dată de Lazăr Şăineanu, în Dicţionarul universal al limbei române, barbă-cot este „un pitic răutăcios cu statul de o palmă şi barba de un cot; călare pe un iepure şchiop, el cutreeră lumea sub-pământeană (în poveştile populare)”. Mai este cunoscut sub numele de „Statu-palmă-barbă-cot”. Burtucă. Înseamnă „copcă, gaură în gheaţa unei ape”. Este un cuvânt rar, despre care Haşdeu afirmă că provine din limba dacilor. Năsărâmbă. Înseamnă, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, boroboaţă, farsă, festă, ghiduşie, glumă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, păcăleală, păcălitură, pocinog, poznă, şotie, ştrengărie, trăsnaie, iar Bogdan Petriceicu Haşdeu îi plasează originile în fondul lingvistic al strămoşillor noştri. Jilţ (jelţ). Provine din cuvântul dacic sil, afirma Haşdeu, şi însemna pârâu.

 

Lista cuvintelor cărora lingviştii le-au atribuit origini dacice cuprinde următorii termeni:

A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.

B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.

C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,

D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.

F: fărîmă.

G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă.

H: hojma.

I: iazmă, iele.

Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.

J: jilţ.

L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.

M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.

N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.

O: ortoman.

P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.

R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză.

S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.

T: tare, traistă, tulei,

Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.

U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.

V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,

Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă.

De asemenea, din fondul lingvistic al strămoşilor noştri fac parte, potrivit unor istorici, toponimele: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele.

Tototdata, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, din vremea lor păstrandu-se aproape 80 de denumiri dace de plante.