Trei metode eficiente de a evita cacofonia. Cât de supărător şi inadecvat poate fi „şi“-ul intermediar

Conform definiţiilor cunoscute, cacofonia este o suprapunere de sunete discordante sau un amestec discordant, o asociaţie neplăcută de sunete. Cuvântul „cacofonie” provine din limba greacă, unde „kakos” înseamnă „rău, urât”, iar „phonie”, înseamnă „voce”.

„A primit <ca cadou> un stilou pe care l-a văzut în <videoclipul acela> de pe YouTube. “A fost pictat în culorile <petalelor lalelelor…>”Această exprimare ar trebui evitată cu orice preţ pentru că ea conţine nu una, ci trei cacofonii. Soluţia nu este niciodată adăugarea cuvântului VIRGULĂ între cuvintele care pot produce cacofonia, aşa cum des auzim în vorbirea de azi”, arată Carmen Ivanov, trainer la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi administrator al site-ului dictie.ro.

Trei metode eficiente de a evita cacofonia. Cât de supărător şi inadecvat poate fi „şi“-ul intermediar

Cacofoniile mai sunt denumite şi disonanţe, şi, conform sursei amintite, „nu reprezintă greşeli în vorbirea propriu-zisă, dar produc succesiuni neplăcute de sunete sau chiar formarea accidentală de cuvinte dezagreabile sau cu sensuri nepotrivite”. „Cacofonia nu este o deviaţie ortografică sau ortoepică, ea nu ţine de agramatism, aşa cum crede foarte multă lume – stare indusă, de altfel, de profesorii ignoranţi (al căror număr, din nefericire şi în mod paradoxal, este sporit silitor chiar de sistemul de învăţământ românesc). Cacofonia este o malformaţie eufonică, o disfuncţie a armoniei sonore; ea ţine, deci, de disonanţă, care, fireşte, e bine de evitat, atât cât permite limba, mai ales în zonele în care dă bine muzicalitatea cuvintelor (dincolo de valenţele lor semantice) — acolo unde cantabilul capătă consistenţă organică, unde sunetele au un rol nobil: oratorie, poezie, discursuri solemne etc”, spune Ancelin Roseti, în articolul „Despre cacofonie”, pe site-ul adevarul.ro.

Tipuri de cacofonie

Cacofonia nu înseamnă doar alăturarea silabelor „ca-ca” sau „ca-că”, ci şi a silabelor formate, spre exemplu, cu sunetul L: petalele lalelelor, generali liberali etc. De asemenea, cacofonia se poate produce şi atunci când nu este respectat hiatul (pauza dintre cuvinte). Exemple: „ca apa” (capa), „începe emisia” (în- cep misia), „artei ireale” (artei reale).

Un alt tip de cacofonie rezultă în urma alăturării nefericite de sunete care produce cuvinte cu înţeles vulgar. Acest tip de disonanţă apare atunci când vorbitorul nu respectă hiatul. Exemple: videoclipul acesta, ceasul arată, timpul acesta, scopul acestui, stă tot timpu’ la bere, la B1 TV etc.

În limbajul literar, sunt şi cacofonii acceptate: Biserica Catolică, Banca Comercială Română, Ion Luca Caragiale, tactica cavalerească, epoca Capitalistă.

Cum evităm cacofoniile

Pentru a evita o cacofonie sunt trei variante la îndemână:

1. Reformularea propoziţiei-frazei (Exemplu: Merge ca calul – poate fi reformulat în: Merge precum un cal);

2. Folosirea de sinonime pentru unul dintre cuvintele care ar putea compune o cacofonie;

3. Evitarea adăugării cuvântului „ŞI“. (Exemplu: „Eu ca cadru didactic“ – poate fi reformulat în: „Eu, în calitate de cadru didactic“. Nu avem de ce să spunem niciodată „Eu, ca şi cadru didactic“).