Experimentul Washington Post

Experimentul descris mai jos a fost initiat de editorialistul Gene Weingarten de la Washington Post.

Statia de metrou L’ENFANT PLAZA din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie,m ajoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în fata muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piesescrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.

Intrebări:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?…
*Ne oprim s-o admirăm?…
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?…

O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Oare nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea?